In seara asta am plans. Fiindca ma simt neputincioasa. Fiindca uneori nu stiu lucruri, incerc sa ma informez, gasesc tot felul de informatii contradictorii... si ma simt si mai neputincioasa. In iarna am avut cred o depresie. Ma lupt de un an si 4 luni cu o candidoza mama-copil alaptat, nu am vrut sa renunt, insa nici persoane care sa ma ajute efectiv nu am gasit. Am cerut ajutor pe unde m-am priceput... Am tot facut tratamente alopate (care m-au zdruncinat si pe mine, probabil si asta l-a afectat pe bebe). Oare ar fi fost mai bine sa renunt la alaptat? Sincer, foarte greu imi este. Uneori uit de unde am plecat cu cautarile si nu-mi mai inchipui unde ar trebui sa ajung fiindca nu gasesc medic bun si disponibil aici unde locuim, fiindca inru in panica des avand multe contexte in care lucrurile au nevoie de schimbare... Sunt multe pe care probabil nu le stiu, sunt multe pe care le aflu si nu stiu cum sa le repar fara sa zdruncin un relativ echilibru al celor din jur si neavand un ajutor in timp real din partea unui medic priceput... Si sunt si foarte obosita. As vrea sa fac totul cat pot eu mai bine (sa gatesc sanatos, sa fac ordine in casa, sa fiu disponibila pentru fiecare dintre cei trei copii ai mei...), dar fizic nu mai pot. NU mai spun de partea psihica, si ea in declin... Si cand imi plimbam eu copilul cel mic asa, suparata, doar s-o linisti sa adoarma (m-a simtit probabil agitata), el, micutul, s-a ridicat si mi-a intind capsorul sa-l pup. :(( Greu. Dar Dumnezeu este mare si speram sa ne ajute si pe noi!
Doamne ajuta!
Nicoleta
↧